Pilaf de urzici

Foto: Mihai NIcolae – Burda România

Îți trebuie:
600 g urzici
3 linguri ulei
1 ceașcă orez
sare

Pregătești așa:
1. Alegi bine urzicile, apoi le speli în mai multe ape, având grijă ca după fiecare spălare să iei urzicile cu lingura cu găuri sau cu mâna din vasul în care au fost spălate, pentru ca nisipul și pământul de pe ele să cadă la fundul vasului. După spălare, pui urzicile la fiert, apoi prăjești ușor în ulei ceapa tocată mărunt, adăugând și orezul, să se prăjească ușor.
2. Când urzicile sunt fierte, le scurgi bine de apă, le toci și le amesteci cu orezul. Apoi așezi amestecul într-o cratiță, torni 2-3 cești cu zeamă în care au fiert urzicile, potrivești gustul de sare și dai la cuptor pentru 30 de minute, încercând din când în când orezul, dacă a fiert. Servești pilaful de urzici rece.

În același mod poți să prepari și alte verdețuri, cum ar fi spanacul și ștevia.

Rețetă de Elena Netcu, București

4 porții – Pregătire: 60 minute – Coacere: 30 minute

 

Gătește un alt deliciu cu urzici, după această rețetă

 

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!