Foto: Mihai Nicolae
Mâncare de mărar cu iaurt
Rețetă de Ana-Maria Plăcintă Alexandrache, Suceava
Preț: 7 Lei-4 Porții
Pregătire: 20 minute
Coacere: 10 minute
Îți trebuie: 500 g mărar, 6 linguri pastă de tomate, 2 cepe, iaurt, ulei, sare
Pregătești așa: Cureți, toci mărunt și călești ceapa. Adaugi o ceașcă cu apă și o lași să fiarbă înăbușit. Pui apoi mărarul tocat, spălat în prealabil, torni apă cât să-l acoperi și potrivești gustul de sare. După ce-a fiert mărarul, adaugi și pasta de tomate și dai mâncarea la cuptor pentru 10 minute, la foc mic. Este o mâncare foarte bună, iar dacă îi adaugi și iaurt…e și mai bună!