Tort special de 8 Martie

Tort special de 8 Martie dedicat tuturor femeilor din România.
În prag de primăvară, le adresăm un călduros La mulți ani! tuturor cititoarelor Practic(e), tuturor mamelor.
Tortul este răcoritor și consistent, pentru zile speciale și nu numai, un tort pentru zile de post.
Ziua femeii, Ziua mamei se serbează încă de pe vremea grecilor antici. În fiecare primăvară ei o serbau pe Rhea, mama tuturor zeilor. În Anglia anilor 1800, a fost menționată “Duminca mamei”, serbată în a patra duminică de la începerea Postului Paștelui. În anul 1909, la 28 februarie, în Statele Unite, s-a serbat la nivel național Femeia. În Europa, această sărbătoare s-a ținut la 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca.

tort

Foto: Tort special de 8 Martie – Arhivă City Publishing SRL

Ingrediente pentru foi:
400 g făină
100 ml ulei
120 g miere
1 linguriță bicarbonat
zeama de la 1 portocală
1 lămâie
50 g zahăr pudră
3 plicuri zahăr vanilinat
Pentru umplutură și decor:
2 1/2 kg mere
2-3 linguri zahăr
500 ml suc de mere
scorțișoară
2 languir amidon
200 g gem de caise
100 g margarină sau unt de cocos
100 g nuci fin măcinate
500 ml frișcă vegetală
Pregătești așa:
Pentru aluat, mixezi mierea cu zahărul, zahărul vanilinat, coaja de lămâie proaspăt rasă, bicarbonatul stins în zeama de lămâie și de portocală și uleiul. Încorporezi treptat făina și amesteci până obții un aluat potrivit de tare, pe care să-l modelezi cu ușurință. Împarți aluatul în 4 și coci foi, pe dosul tăvii.
Pentru umplutură, tai merele cubulețe fine și le călești puțin, în 2 linguri margarină, până se înmoaie, cu zahăr. Presari scorțișoara și torni peste ele 200 ml suc de mere amestecat cu amidonul. Amesteci, iar când începe să se îngroașe, pui și restul de suc de mere și omogenizezi.
Mixezi margarina moale, la temperatura camerei, cu nucile și gemul. Asamblezi tortul astfel: așezi o foaie, umplutură cu mere, apoi a doua foaie, umplutură cu gem și reeți straturile. Îmbraci tortul în frișcă și îl răcești 4-5 ore, dar cel mai bine de seara până dimineața.

Pregătire 50 minute; Coacere 40 minute
Rețetă de Maria Buruiană, Iași

Încearcă și rețeta acestui tort delicios! Intră aici.

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!