Supă de usturoi

Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Îți trebuie:
5 căpățâni de usturoi
50 g grăsime de pasăre
150 g cașcaval
2 gălbenușuri
2 litri de apă
80 g unt
6 felii subțiri de pâine
sare
piper
cimbru
Pregătești așa:
Usturoiul curățat îl înăbuși în grăsime, adaugi 2 litri de apă și lași la fiert 5 minute, împreună cu puțin cimbru.
Separat, bați gălbenușurile într-un castron, le amesteci puțin câte puțin cu supa, sărezi și piperezi. Supa de usturoi o servești cu crutoane.
Pentru a pregăti crutoanele, ungi 6 felii de pâine cu unt și le presari cu cașcaval ras. Tai cubulețe și le dai la cuptor câteva minute, să se rumenească.

Pregătire: 40 minute; Coacere: 10 minute
Rețetă de Ioana Preda, București

Intră aici și încearcă și această supă de linte.

Add Comment