Ciorbă moldovenească

Foto: Mihai Nicolae – Burda Românioa

Îți trebuie:
1 kg carne de porc cu os
200 g orez
1-2 cepe
2 linguri făină
un vârf cuțit de boia de ardei
1 l borș
100 ml smântână (opțional)
1 ou
pătrunjel verde
Pregătești așa:
Tai carnea în bucăți potrivite, o speli și o pui la fiert în apă rece împreună cu ceapa tăiată mărunt. Când carnea este aproape fiartă, adaugi orezul (ales și spălat).
Separat, faci un rântaș în care adaugi boiaua de ardei. Stingi cu zeamă de carne, amesteci să nu facă cocoloașe, torni rântașul în supă și mai lași să dea câteva clocote. Adaugi apoi borșul fiert separat.
Suplimentar, amesteci smântâna cu oul și dregi ciorba, pe care o servești fierbinte, cu pătrunjel verde deasupra.

Pregătire: 45 minute; Fierbere: 60 minute
Rețetă de Maria Todireanu, Roman, jud. Neamț

Aici vei găsi un articol în care vei afla amănunte despre ciorba de burtă. Aici vei găsi o rețetă de ciorbă falsă de burtă.

Add Comment