Rețetă propusă de Vasilica Oghina, Iași
6 porții
Pregătire: 15 minute
Fierbere: 30 minute
Îți trebuie:
- 1 ceapă 1 morcov
- 1 păstârnac (sau țelină)
- 2 cartofi
- 2 ardei grași
- 2 buchețele conopidă
- 1 mână fasole verde
- 2 ouă
- 2 linguri smântână
- borș
Pregătești așa:
Tai toate verdețurile mărunt, le înăbuși în puțin ulei. Pui apă peste ele și le fierbi. Spre sfârșit adaugi câteva roșii tăiate. Dregi ciorba cu gălbenuș, smântână, sare și piper. Tragi oala de pe foc și adaugi leuștean tocat.