FOTO: Mihai Nicolae
Rețetă de Ștefania Răduță, București
Preț: 20 lei-6-8 porții
Pregătire: 25 minute
Fierbere: 60 minute
Îți trebuie:
■ aripi, puțin piept și pulpă de curcan
■ 2-3 morcovi
■ 2-3 pătrunjel rădăcină
■ 1 ceapă mare
■ 1 țelină potrivită
■ 2 ouă ■ sare
■ 1 lingură de oțet ■ tarhon
Pregătești așa: Speli carnea și o pui la fiert cu puțină sare. Între timp, pregătești zarzavatul. Cureți morcovii, pătrunjelul, ceapa și țelina. Toate legumele le dai pe răzătoarea cu găuri mari sau le tai cubulețe. Când carnea este semifiartă, adaugi zarzavatul. Separi albușurile de gălbenușuri. Albușurile le bați cu un pic de sare, iar gălbenușurile le amesteci bine cu o lingură de oțet. Când ciorba este gata, o dregi cu gălbenuș, presari tarhon tocat mărunt și, după ce iei oala de pe foc, adaugi și albușurile bătute spumă. Servești ciorba fierbinte.