Supă de roșii cu găluște

Supă de roșii cu găluște ca la mama acasă. O rețetă pe care nicio gospodină nu ar trebui să o rateze în perioada roșiilor, dar care poate fi preparată și în perioada rece folosinf sucul de roșii preparat de noi în casă. Un deliciu de supă, un deliciu de suc de roșii! La această supă poți înlocui găluștele cu tăiței de casă delicioși.

supa

Foto: Supă de roșii cu găluște – Arhivă City Publishing SRL

Îți trebuie:
1 ardei gras roșu
1 ceapă
1 morcov
1 țelină mică
1 1/2 kg roșii
sare, piper, ulei de măsline
2 ouă
circa 8 linguri griș
pătrunjel
Pregătești așa:
Bați albușurile cu puțină sare, apoi adaugi gălbenușurile și, treptat, grișul. Lași compoziția să se odihnească 1/2 oră, în frigider.
Cureți morcovul, țelina, ardeiul și ceapa. Le speli, le tai în bucăți mari și le pui la fiert în 2 litri de apă sau supă și le fierbi până se înmoaie. Între timp, opărești roșiile 4-5 minute și le treci prin sită. Adaugi sucul de roșii în supă, după care sărezi după gust.
Lași focul mic și pui câte o lingură de compoziție cu griș. Lași să fiarbă până când găluștele se ridică la suprafață. Stingi focul și lași oala acoperită pentru 10 minute. Servești porțiile cu ulei de măsline și cu pătrunjel tocat fin.

Pregătire 25 minute; Fierbere 20 minute
Rețetă de Denisa Dima, București

Încearcă și rețeta de Supă de roșii cu zdrențe, pe care o găsești aici.

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!