Supă de mazăre cu castravete

Supă de mazăre cu castravete. Această supă are consistență, un gust și o aromă deosebite de la castravete.
Pentru că a venit perioada din an în care putem cumpăra din piață mazăre proaspătă, vă sfătuim să folosiți în prepararea acestei supe mazărea proaspătă. Are un gust mult mai bun, este mai dulceagă.

supa

Foto: Supă de mazăre cu castravete – Arhivă City Publishing SRL

Îți trebuie:
250 g mazăre congelată
1 cartof mare tăiat felii
1/2 ceapă tăiată fideluță
1 l zeamă concentrată de legume
50 g unt
1 castravete curățat de coajă și de semințe
2 gălbenușuri
150 ml smântână
sare
piper
pătrunjel sau mărar verde pentru garnisit
Pregătești așa:
Pui într-o oală mai mare mazărea, cartoful și ceapa, adaugi 300 ml zeamă concentrată de legume și 25 g de unt, lași să fiarbă încet circa 20 de minute până se înmoaie legumele și le dai deoparte să se răcească puțin.
Torni zeama cu legumele în robotul de bucătărie, mai adaugi 125 ml de apă și mixezi, la viteză maximă, până ce obții un piure mai gros.
Tai astravetele n ețișoare de mărimea unui chibrit și îl dunstuiești circa 8-10 minute, în untul rămas, amestecând din timp în timp ca să nu se coloreze prea intens.
Bați ușor gălbenușurile, adaugi smântâna și piureul preparat anterior și amesteci bine. Înfierbânți zeama de zarzavat rămasă, încorporezi amestecul format din gălbenuș și piure de legume și lași să fiarbă la foc mic, amestecând continuu până ce se îngroașă supa și devine netedă. Iei de pe foc, înainte să dea în clocot, ca să nu se închege gălbenușul. Guști supa de sare și de piper, încorporezi bețișoarele de castravete și verdeața tocată și o consumi imediat.

Pregătire: 40 minute; Fierbere: 50 minute
Rețetă de Claudia Poppel, Hunedoara

Încearcă și rețeta Supă de mazăre cu cartofi noi!

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!