Supă-cremă de urzici

Supă-cremă de urzici, o supă foarte sănătoasă, ușor de preparat, cu un gust deosebit dat de usturoi și hrean.
Urzica este deseori recomandată de medici. Urzica este bogată în: minerale, flavonoizi, aminoacizi esențiali, vitaminele A, B1, B5, fier, potasiu, zinc, magneziu. Nu cred că există român care să nu fi mâncat mâcar o dată o mâncărică de urzici sau o supă-cremă.
Urzica a fost utilizată mai întâi pentru obținerea unor fire de țesătură și mai târziu în scopuri medicale. În morminte datând din Epoca Bronzului s-au găsit giulgiuri țesute din fire de urzică. Soldații romani își puneau frunze de urzică pe piele pentru atenuarea durerilor articulare.
Hreanul are o istorie de peste 3000 de ani și era utilizat în special în Anglia, de către clasa muncitoare. Rădăcina aromată se folosea ca afrodisiac, condiment sau tratament împotriva reumatismului. Când ați răcit și nasul vă curge și este înfundat încercați un remediu natural, simplu și la îndemână: hreanul. Este folosit în prepararea muștarului iute, în Polonia este folosit în prepararea unor supe, în Italia și Slovenia este consumat alături de ouă fierte, mere și smântână, iar în Croația alături de carne de cită sau șuncă.

supa

Foto: Supă-cremă de urzici – iStock

Ingrediente:
500 g urzici
80 g unt
100 g ceapă
40 g făină
1 ou
sare
hrean

Preparare:
Se curăță ceapa și se pune la fiert în apă cu sare. Când ceapa s-a înmuiat, se adaugă urzicile curățate și spălate în mai multe ape. Se lasă să fiarbă, se strecoară și se pun din nou la foc.
Făina se dizolvă în apă sau lapte și se adaugă cremei, cu untul. Se lasă să dea în clocot mic, 10 min. Apoi la sfârșit se adaugă usturoiul pisat, gălbenușul bătut și se potrivește de sare. Se servește cu hrean deasupra.

Rețetă de Anișoara Goleanu, Piatra Neamț, județul Neamț

Încercați și Mărtaș de hrean cu coaste și cârnați!

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!