Pui oriental, cu sos de mango

foto: Mihai Nicolae

Pui oriental, cu sos de mango

Rețetă de Felicia Vanea, București

Preț: 27 lei-4 porții

Pregătire: 25 minute

Coacere: 30 minute

Îți trebuie: ■ 1 piept de pui ■ 1 ardei gras ■ 1/2 mango ■ 1 cană făină ■ ulei

Îți trebuie pentru sosul de mango: ■ 2 fructe mango sau 2 căni cu mango din conservă ■ 1 ardei iute roșu ■ 1 linguriță oțet ■ 3 lingurițe sos de soia ■ 1 linguriță sos de soia dark ■ sucul de la 1/2 limetă
■ 1 linguriță zahăr brun ■ 3 cm ghimbir mic, bucățele ■ 3 căței de usturoi

Pregătești așa: Dai pieptul de pui tăiat cubulețe prin făină și îl prăjești bine. Pentru sos, pui ingredientele într-un mixer (blender) și amesteci până ce totul devine o pastă. Dacă vei folosi mango din conservă se va face pastă imediat. Dacă vei alege fruct de mango proaspăt, durează puțin mai mult. Încălzești sosul de mango într-o tigaie și adaugi puiul prăjit. Lași pe foc câteva minute. La final pui ardeiul tăiat bucățele și jumătatea de mango rămasă. Poți servi puiul alături de orez thai brun, dar și de o salată, la alegere. Este o combinație dulce-acrișoară. Pentru o servire elegantă, poți alege să pui preparatul pe farfurie, cu ajutorul unui inel pentru decor. Orezul (sau garnitura aleasă) îl poți pune deasupra sau alături.

Add Comment