Claudia Cocoș, Constanța
Îți trebuie:
- 400 g fleică porc
- 400 g mușchi porc
- 200 g rinichi porc
- 200 g ficat porc
- 3 căței usturoi
- 4 linguri untură
- sare
- piper
- 1 pahar vin roșu
Pregătești așa:
Speli carnea și organele de porc și le tai în bucățele, sărezi și le pui într-un ceaun să se prăjească împreună cu cele 4 linguri untură de porc. Când s-a rumenit carnea, adaugi un pahar vin roșu, piper după gust și usturoiul pisat. Mai lași puțin pe foc, acoperită cu un capac, să se înăbușe. Această delicioasă tochitură noi o servim cu salată de varză murată, preparată cu ulei, piper și puțină boia de ardei și alături de o mămăliguță caldă, presărată cu brânză de oi.