Foto: Mihai Nicolae
Tocăniță de păstăi late galbene
Rețetă de Felicia Măciucă, Brăila
Preț: 15 lei-4 porții
Pregătire: 40 minute
Fierbere: 40 minute
Îți trebuie: 500 g păstăi galbene late, 3-4 cartofi noi, 3 roșii, 2 cepe, 50 ml ulei, 4-5 aripioare de pui, apă sau supă de pui
Pregătești așa: Alegi ripioare de pui frumoase. Rumenești aripioarele pentru câteva minute în ulei. Le scoți și le ții la cald. În uleiul rămas călești ceapa tăiată în cuburi și roșiile decojite și pasate. Când sosul s-a îngroșat, adaugi păstăile de fasole, spălate și tăiate în bucăți de circa 5-8 cm și cartofii cuburi. Acoperi cu apă sau supă de pui și fierbi la foc mic circa 30-40 de minute. În ultimele 15 minute de fierbere, adaugi și aripioarele de pui. Servești tocănița cu mărar verde, proaspăt cules din grădină. Este o tocăniță lejeră, de vară.