Foto: Mihai NIcolae – Burda România
Îți trebuie:
2 bucați de piept de pui
4 ouă
200 g fulgi de porumb
100 g alune
50 g mazăre
sare, piper, cimbru
Pregătești așa:
- Speli pieptul de pui, îl ștergi bine și îl condimentezi cu sare și piper. Tai apoi pieptul de pui pe lung și îl fierbi în apă în care ai pus un vârf de cuțit de sare.
- După ce a fiert, scoți pieptul de pui pe o farfurie și-l lași să se răcească. Bați ouăle cu sare și piper. Zdrobești fulgii de porumb și îi amesteci cu alunele tocate și cu cimbru.
- Fiecare bucată de piept de pui o treci prin ou, pesmet și prin amestecul de fulgi și alune. Prăjești carnea în baie de ulei încins. Servești cu garnitură de mazăre alături.
6 porții › Pregătire: 30 minute › prăjire: 35 minute
Rețetă trimisă de Elena Bulf, Techirghiol, jud. Constanța