Pilaf la cuptor cu costiță afumată

Pilaf la cuptor cu costiță afumată, un preparat simplu dar care are un gust deosebit folosind costiță afumată.
Folosim foarte des în preparatele noastre orezul. Să vedem câteva lucruri interesante despre orez. Acum peste 8000 de ani în urmă, în Asia de Sud-Est, adică în China, începe istoria orezului. Foarte repede s-a răspândit în restul Asiei și Orientul Mijlociu. În sec. al VIII-lea se răspândește, ajungând în Spania. În Asia, orezul este aliment de bază și se consumă de două sau de trei ori pe zi. În lume, sunt cunoscute 25 de specii de orez, cu peste 40000 de varietăți. În România, prima plantație de orez datează din secolul al XVIII-lea și a fost cultivată în zona Banatului, de către un grup de italieni din Milano.

pilaf

Foto: Pilaf la cuptor cu costiță afumată – Arhivă City Publishing SRL

Îți trebuie:
1 kg costiță afumată
500 g orez
4 linguri ulei
2 cepe
1 morcov
1 rădăcină țelină
2 linguri pastă tomate
sare, piper
concentrat de legume
pătrunjel tocat
Pregătești așa:
Într-o cratiță mare așezi 1 kg costiță afumată și circa 2 l de apă. Lași să fiarbă 1/2 oră la foc potrivit. Într-un alt vas pui la înmuiat 500 g orez, timp de 1/2 oră. Călești într-o tigaie 2 cepe, la foc potrivit, cu 4 linguri de ulei încins. După ce s-a călit ceapa, adaugi 1 morcov și o rădăcină de țelină date prin răzătoarea mică și 2 linguri pastă de tomate. Amesteci costița cu orezul și conținutul din tigaie și apa în care a fiert costița.
Lași la cuptor aproximativ 1/2 oră până scade bine apa. Condimentezi cu sare, piper, concentrat de legume și ornezi cu mărar sau pătrunjel verde tocat mărunt. Așezi pilaful pe un platou și îl poți servi cu o salată de varză roșie sau cu sfeclă roșie. Acest pilaf este o mâncare foarte gustoasă și sățioasă.

Pregătire: 45 minute; Coacere 30 minute
Rețetă trimisă de Gheorghe Grosu, Roman, jud. Neamț

Încercați și rețeta de Pilaf de urzici.

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!