Piept de pui învelit în șuncă

Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Îți trebuie:
1 piept de pui dezosat
8 felii subțiri de șuncă crudă
1 ceapă
2 morcovi
1/2 țelină
1/2 ardei gras
broccoli
1 ceașcă pastă de roșii
vin alb
sare, piper
verdeață
ulei
rozmarin
Pregătești așa:
Carnea spălată și tăiată în 4, o prăjești în puțin ulei. Scoți apoi bucățile de carne și le condimentezi cu rozmarin.
În uleiul rămas, pui legumele tăiate fâșii subțiri. Fierbi broccoli și îl adaugi spre sfârșit peste compoziție. Pasta de roșii amestecată cu vin o adaugi în mixul de legume. Când a fiert, pui compoziția într-un vas ce poate fi dat la cuptor.
Deasupra, așezi bucățile de pui pe care le-ai învelit în șuncă mai întâi. Dai vasul la cuptor timp de 15-20 de minute.

Pregătire: 50 minute; Coacere: 20 minute
Rețetă de Adriana Pancu, București

Aici găsești o rețetă delicioasă cu carne de pui.

Add Comment