Pește cu paste și Șalău cu conopidă, înveșmântat în cașcaval topit, sunt două rețete pe care le puteți prepara în zilele de dezlegare la pește. Se prepară rapid, sunt sănătoase și foarte gustoase.
Peștele și fructele de mare sunt importante pentru sănătate, întrucât conțin un lanț lung de grăsimi omega-3 ăi sunt bogate în substanțe nutritive cum ar fi vitamina D și seleniu, au un conținut ridicat de proteine și scăzut în grăsimi saturate. Ca urmare, medicii ne sfătuiesc să consumăm pește cât se poate de des.
Foto: Pește cu paste – Arhivă Burda România
Pește cu paste
Îți trebuie:
300 g paste
3-4 linguri capere
500 g pește
1 lingură mărar tocat
200 ml smântână vegetală
sare, piper
1 lămâie
Pregătești așa:
1. Cureți peștele, îl speli, iar după ce se scurge, îl ungi cu ulei și îl presari cu sare și piper. Așezi peștele în tavă, cu puțină zeamă de lămâie diluată cu apă. Introduci tava în cuptor pentru 20 de minute.
2. Fierbi pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj, în apă ușor sărată. În alt vas fierbi smântâna și caperele, pentru 2-3 minute. Stingi focul și pui pastele, în prealabil scurse. Sărezi și condimentezi după gust, apoi presari și mărarul.
3. Servești peștele cu garnitura de paste.
Pregătire 15 minute; Coacere 20 minute
Rețetă de Maria Buruiană, Iași
Foto: Șalău cu conopidă – Arhivă Burda România
Șalău cu conopidă
Îți trebuie:
1 kg șalău
500 g conopidă
100 g cașcaval
2-3 roșii
2-3 ardei capia
2 linguri ulei
sare, piper
Pregătești așa:
1. Într-o tavă unsă cu 1 lingură de ulei, pui buchețele de conopidă, roșiile tăiate și ardeiul. Le presari cu sare și piper. Peste ele așezi șalăul curățat, stropit cu ulei și presărat cu sare și piper.
2. Le coci aproximativ 40 de minute, la foc mediu. Când sunt aproape gata, presari cașcaval ras și continui coacerea 5 minute.
Rețetă de Ninica Rădescu, Baia de Fier, jud. Gorj
Încearcă și rețeta de aici.