Paste iuți cu spanac și parmezan

Un preparat mediteranean, destul de cunoscut și apreciat, este cel la care se folosesc pastele. Paste iuți cu spanac și parmezan, este un astfel de preparat.
Cu variațiile regionale de rigoare, bucătăria mediteraneeană se bazează pe consumul de legume, fructe, plante aromate, cereale integrale, nuci, seminţe, ulei de măsline extravirgin, lactate ușoare, pește, săptămâna, pui și ouă, lunar carne roşie și moderat vin roșu. Toate alimentele se folosesc în stare proaspătă, fără a fi rafinate sau procesate, metode care distrug valorile nutriționale ale acestora.
În plus, stilul de viață mediteraneean presupune activitate fizică regulată și mese luate pe îndelete, într-o atmosferă relaxată.
Câteva cuvinte despre spanac: este o legumă deosebită, cu frunze de culoare verde intens, fiind recunoscut ca unul dintre cele mai funcționale alimente datorită cantității mari de antioxidanți pe care îi conține. Poate fi consumat crud în salate, sau sub formă de suc. Este folosit în prepararea plăcintelor, a pastelor, este foarte gustos în combinație cu orezul, se pot face supe sau tocănițe.

paste

Foto: Paste iuți cu spanac și parmezan – Arhivă Burda România

Ingrediente:
300 g spanac
2 ardei iuți
500 g paste scurte
sare și piper
4 linguri ulei de măsline
1 lingură cimbru uscat
75 g parmezan întreg
Preparare:
Se spală spanacul. Ardeiul se taie pe lung și se îndepărtează semințele, apoi se taie fâșii subțiri.
Pastele se fierb al dente într-o cantitate mare de apă cu sare, conform indicațiilor de pe ambalaj. Apoi se răstoarnă în strecurătoare și se lasă să se scurgă, dar nu se aruncă apa în care au fiert.
Se amestecă uleiul de măsline cu ardeiul iute și cimbrul; apoi se adaugă spanacul și 2-3 linguri din apa păstrată. La această compoziție se adaugă pastele. Se condimentează cu sare și piper după gust și se pune pe un platou. Parmezanul se taie subțire și se așază peste paste.

Rețetă de Cornelia Bacoșcă, Săbăoani, jud. Neamț

Nu ezita să încerci și rețeta de Paste negre, cu codițe de raci.

Add Comment