Masa de prânz este gata! Vă oferim două rețete pentru masa de prânz, anume o supică de conopidă cu tarhană și paste cu ciuperci, ambele un deliciu.
În gastronomia franceză, conopida a ajuns acum 400 de ani. De aici s-a răspândit și în Europa de Nord și Marea Britanie. De regulă, conopida o recunoșteam după culoarea albă, însă există și variante galbene, mov, portocalii, verzi sau maro. Un tip de conopidă mai ciudată este cea Romanesco, recunoscută după buchețelele țepi în locul celor rotunde.
Foto: Paste cu ciuperci
Paste cu ciuperci
Îți trebuie:
200 g spaghete
1 borcan de ciuperci
1/2 ardei gras roșu tăiat mărunt
2 căței de usturoi
1 ceașcă de lapte de soia
sare, piper
2-3 linguri ulei de măsline
pătrunjel verde tocat
Pregătești așa:
Se sotează în ulei ardeiul și ciupercile, apoi se adaugă usturoiul. Se fierb pastele conform instrucțiunilor de pe pachet, se scurg, se amestecă cu ciupercile și cu un sos făcut din lapte de soia, sare, piper, puțin ulei de măsline și câteva măsline tăiate. se presară pătrunjel. Pastele se pot prepara și cu spanac și cu nuci și broccoli.
Rețetă de Elena Postelnicu, Fetești, jud. Ialomița
Foto: Supă de conopidă cu tarhană
Supă de conopidă cu tarhană
Se curăță și se taie cubulețe 1 ceapă, 2 morcovi, 2 rădăcini pătrunjel, 1 păstârnac, 1 gulie mică, 1 țelină mică și se călesc puțin în ulei. Se adaugă apă fierbinte, sare și piper măcinat și se lasă la fiert.
Se prepară tarhana (zdrențe): se amestecă 1 ou cu făină cât cuprinde și se dă aluatul pe răzătoarea mare, pe o hârtie curată.
În supa fierbinte se adaugă cca. 500 g buchețele de conopidă, tarhana și se lasă 4 minute. Se stinge focul și se presară verdeață.
Rețetă de Elisabeta Gligor, Cenad, jud. Timiș
Rețete preluate din Cărticica Practică nr. 02/2020
foto: arhivă personală și istock/guliver
Încearcă și rețeta de plăcintă cu conopidă de aici.