Legume cu carne tocată

Foto: Mihai Nicolae – Burda Romania

Îți trebuie:
1 dovlecel
1 ardei gras roșu copt, curățat de coajă, cotor și semințe
2-3 roșii
1 ceapă
1 vânătă curățată de coajă
300 g carne tocată de vită (pui)
pătrunjel și mărar verde
6 căței de usturoi
200 ml suc de roșii
sare și piper măcinat
Pregătești așa:
Cureți dovlecelul de coajă (facultativ), de asemenea vânăta, iar ambele le tai cubulețe. Coci ardeiul gras, îl cureți de pieliță, îi înlături cotorul și semințele și îl tai cubulețe. Cureți ceapa de coajă și o tai solzișori. Tai roșiile rondele.
Într-un vas pui puțin ulei, înăbuși ceapa și apoi carnea tocată, la foc potrivit, circa 15 minute, până ce apa din carne se evaporă. Apoi adaugi pe rând legumele și încorporezi totul în compoziția cu carne tocată. Piperezi și sărezi după gust, adaugi sucul de roșii și cățeii de usturoi pisați. Uniformizezi compoziția cu ajutorul unei spatule și pui deasupra rondelele de roșii.
Acoperi vasul și îl introduci în cuptor pentru 30 de minute. Mai lași 5-10 minute în cuptor fără capac, ca să capete o crustă ușor crocantă. Servești preparatul cu smântână și cu puțin pătrunjel verde tocat fin.

Pregătire: 30 minute; Coacere: 40 minute
Rețetă de Corina Ionela Ursa, Deva, jud. Hunedoara

Intră aici și vei găsi o rețetă delicioasă.

Add Comment