foto: Mihai Nicolae
Chiftele în sos de bere
Rețetă de Antoaneta Brișan, Germania
Preț: 20 lei-4 porții
Pregătire: 50 minute
Coacere: 35 minute
Îți trebuie: 350 g ceapă, 1 legătură codițe de ceapă verde, 600 g carne tocată (amestec de vită și porc), 2 ouă, 4 linguri pesmet, 1 lingură muștar, 2 linguri brânză cremoasă de vacă, sare, piper boia, 1 linguriță pastă de roșii, 200 ml bere, 150 ml supă de pasăre (instant), 2 linguri smântână, 2 linguri ulei
Pregătești așa: Amesteci carnea cu ouăle, pesmetul, muștarul și brânza. Frămânți compoziția, presari sare, piper și boia, să obții un gust picant și, cu palmele umezite, formezi 8 chiftele. Le prăjești apoi în uleiul încins, cam 3-4 minute pe fiecare parte. Scoți chiftelele din tigaie și le păstrezi la cald, de exemplu în cuptorul aragazului deschis, la foc mic (50 grade Celsius). Ceapa curățată o tai rondele subțiri, pe care le călești în uleiul rămas în tigaie. Când capătă un aspect sticlos pui pasta de tomate, lași să se înfierbânte, amesteci și adaugi berea, apoi supa. După ce a dat în câteva clocote, pui smântâna și codițele de ceapă tăiate mărunt, apoi potrivești gustul cu sare și piper. Pui chiftelele în sosul de ceapă și le lași încă 6-8 minute, să fiarbă totul la foc redus. În acest timp întorci chiftelele de două ori, de pe o parte pe alta. Ca garnitură, poți alege cartofii prăjiți. Este o mâncare ce se pregătește repede și poate fi pe gustul tuturor!