Tocană populară de văcuță

Foto: Mihai Nicolae – Burda Romania

 

Îți trebuie:
1,5 kg carne de vacă
10 cepe mari
3 linguri ulei
2 linguri pastă de roșii
1 linguriță făină
boia dulce
2 lingurițe concentrat 
de legume
piper
Pregătești așa:
Tai carnea bucăți potrivite și le pui într-o cratiță cu ulei încins să se rumenească pe toate părțile. Cureți ceapa, o tai peștișori, după care o pui la călit. Când ceapa s-a înmuiat, presari boiaua, adaugi bucățile de carne, 1 pahar de apă și 2 lingurițe de concentrat de legume.
Lași să fiarbă sub capac la foc potrivit, adăugând puțină apă fierbinte, atunci când sosul scade prea mult și încă nu s-a înmuiat carnea. Separat, desfaci pasta de roșii cu puțină apă și o adaugi în cratiță peste carne. Presari făina și potrivești gustul cu puțin piper.
Mai lași totul la foc mic circa 15-20 de minute. Servești tocănița cu mămăliguță. În sos, poți adăuga și pătrunjel verde tocat mărunt.
Este foarte gustoasă. O poți prepara și din carne de porc.

8 porții 
Pregătire: 40 minute 
FIERBERE: 80 minute
Rețetă de Doina Popoacă, Brașov

 

Găsești aici o altă rețetă de tocană.

Add Comment