Perișoare în sos de roșii

Foto: Mihai Nicolae – Burda Romania

Îți trebuie:
1 piept de curcan
1 ceapă
1 morcov
1 ceșcuță cu orez fiert
1 ou
2-3 felii de pâine
1 ceșcuță cu lapte
sare
Îți trebuie pentru sosul de roșii:
1 kg roșii
2 linguri cu ulei
1 lingură cu făină
1 linguriță cu zahăr
câteva frunze de țelină
sare
Pregătești așa:
Dai carnea prin mașina de tocat împreună cu ceapa. Amesteci apoi compoziția cu orezul fiert, morcovul ras, pâinea înmuiată în lapte și stoarsă și oul bătut cu sare și piper.
Cu palmele umede, modelezi perișoare și le fierbi în apă cu sare.
Între timp, decojești roșiile și le treci printr-o sită deasă. Lași pe foc cam 15 minute. Rumenești făina în ulei, apoi stingi totul cu sucul de roșii fierbinte. Potrivești gustul de sare și zahăr. Adaugi frunzele de țelină tocate fin și lași pe foc câteva minute, până se îngroașă sosul. Servești perișoarele cu sosul de roșii.

Pregătire: 45 minute; Coacere: 10 minute
Rețetă de Mihaela Ungheanu, sat Strâmbeni, com. Căldăraru, jud. Argeș

Intră aici și vei descoperi rețeta unei ciorbe cu perișoare gustoasă.

Add Comment