Tort Parfait de cireșe

Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Îți trebuie pentru cremă:
200 g cireșe
300 g iaurt
300 g mascarpone
2 linguri zahăr
1 plic zahăr vanilinat
1 lingură zeamă de portocale
2 linguri zeamă de lămâie
1 plic (10 g) gelatină
Îți trebuie pentru jeleu și decor:
150 g cireșe
150 g zahăr
1 plic zahăr vanilinat
1 plic gelatină
50 g ciocolată
Îți trebuie pentru blat:
200 g biscuiți măcinați
150 g unt
2 linguri zahăr
1 plic zahăr vanilinat
Pregătești blatul așa:
Mixezi ingredientele și întinzi compoziția în tava tapetată cu folie de plastic.
Pregătești crema așa:
Amesteci iaurtul cu mascarpone, zahărul, zahărul vanilinat, cireșele tocate și sucul de citrice. Hidratezi gelatina și o dizolvi la bain-marie, după care o adaugi în cremă și omogenizezi. Întinzi crema peste blat și o păstrezi în frigider.
Pregătești jeleul așa:
Pui la fiert cireșele împreună cu sâmburii, în apă cât să le acopere. Le scurgi și le treci prin sită. Hidratezi gelatina în 150 ml apă răcită, în care au fiert fructele. Fierbi pasta de cireșe împreună cu zahărul și zahărul vanilinat. Când s-a dizolvat zahărul, iei vasul de pe foc și dizolvi gelatina. Întinzi jeleul peste tort și îl răcești cel puțin 3 ore. Decorezi cu ciocolată.

Rețetă de Cătălina-Alina Bucur, Buzău

Iată aici rețeta unui tort deoebit de gustos.

Add Comment