Tort de nuci

Foto: Mihai Nicolae – Burda Romania

Îți trebuie pentru blat:
6 linguri zahăr brun
6 ouă
6 linguri nuci măcinate
1 lingură pesmet
coajă rasă de lămâie
1 lingură făină
1 vârf cuțit de sare
Îți trebuie pentru cremă:
250 g nuci
1/2 pahar lapte
7 linguri zahăr brun
250 g unt, sare
1 lingură rom
Îți trebuie pentru sirop:
250 g zahăr brun
1 1/2 pahar apă
1 tub Bețe de Vanilie Solaris
3 linguri rom
Pregătești blatul așa:
Ungi întâi o formă de tort cu unt, așterni pe fundul ei o hârtie albă tăiată după mărimea formei care, de asemenea, trebuie unsă cu unt. Freci apoi gălbenușurile cu zahărul brun, până se mărește volumul și obții o cremă. Adaugi nucile măcinate, coaja rasă de lămâie, făina, pesmetul și, la urmă, albușurile bătute spumă tare cu puțină sare, amestecându-le ușor.
Torni compoziția în forma unsă și coci la foc potrivit aproape o oră. Încerci blatul, înfigând un pai; dacă acesta iese curat, blatul este gata. Lași să se răcorească, îl răstorni pe un fund de lemn curat, desprinzi ușor hârtia și răstorni din nou pe o farfurie. Când blatul s-a răcit, îl tai în trei foi.
Pregătești crema așa:
Amesteci într-un vas, pe foc, nucile măcinate, zahărul brun, puțină sare și laptele, până scad. După ce amestecul s-a răcit, încorporezi untul frecat spumă și romul.
Pregătești siropul așa:
Fierbi zahărul brun în apă, cu vanilia și, la urmă, adaugi romul. Însiropezi blaturile și le umpli cu crema reparată, șezându-le unul peste altul.
Îmbraci tortul și deasupra cu cremă și garnisești cu sferturi de miez de nucă prăjite puțin în cupor și, opțional, cu figurine din zahăr ars.

Pregătire: 60 minute; Coacere: 60 minute
Rețetă propusă de Crenguța Simion, București

Intră și aici, vei găsi o rețetă deosebită.

Add Comment