Tort de cartofi. O rețetă excepțională, inedită și foarte bună

Tort de cartofi. Un tort unde blatul este facut cu cartofi. iar asta îl face cu totul special, foarte cremos, fin, cu un gust excelent. Si nu! Gustul de cartof nu se simte. Se simte un blat cremos ciocolatos si delicios!

tort de cartofi

Îți trebuie pentru blat:
1 cartof (150 g)
175 g unt degresat
175 g zahăr
3 ouă, ulei
50 g ciocolată neagră
175 g făină, 45 g cacao
1 linguriță praf de copt
3 lingurițe de lapte praf

Îți trebuie pentru cremă:
100 g unt
250 g zahăr tos
sau 150 g zahăr pudră
100 g ciocolată albă
1 linguriță lichior-cremă 
de whisky
2 lingurițe apă caldă

Îți trebuie pentru decor:
45 g ciocolată neagră

Pregătești așa:
Cureți cartoful, îl tai cubulețe și îl fierbi circa 25 de minute, până devine moale, apoi scurgi apa și îl pasezi fin. Încălzești cuptorul la 180 de grade Celsius. Freci untul cu zahărul, apoi adaugi, pe rând, ouăle bătute, pasta de cartofi și ciocolata topită, amestecând încet. Presari făina, cacaua și praful de copt și amesteci bine, împreună cu laptele. Împarți aluatul în două și îl pui în două tăvi (de preferat cu fund detașabil) unse cu ulei. Dai la cuptor circa 30 de minute, după care lași blatul la răcit.

Pregătești crema așa:
Amesteci untul cu zahărul și cu 2 lingurițe apă caldă, până obții o pastă fină. Adaugi și ciocolata topită, împreună cu lichiorul și amesteci foarte bine. Pui unul dintre blaturi pe platoul pentru tort, îl ungi cu jumătate din cremă, apoi îl așezi pe celălalt și întinzi restul de cremă (în acest caz, dublezi cantitatea de ingrediente pentru cremă, dacă vrei să folosești și pentru decor). Dacă pui cremă deasupra, poți folosi doar frișcă și frunzulițe de ciocolată pentru decor. Desenezi pe o hârtie cerată frunze de trifoi. Pui ciocolata topită într-o pungă găurită la un colț și torni încet pe conturul desenului. O lași să se întărească. Decorezi tortul cu aceste frunze.

Pregătire: 60 minute; Coacere: 30 minute
Rețetă de Alin Drinel Soare, Roșiorii de Vede, jud. Teleorman

Add Comment