Tort cu cremă de iaurt și jeleu de afine

Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Îți trebuie pentru blat:
6 ouă
6 linguri zahăr
6 linguri făină
2 linguri cacao
1 vârf de cuțit sare
1 linguriță praf de copt
Îți trebuie pentru cremă:
500 g iaurt cu gust de fructe de pădure
300 ml frișcă lichidă
1 plic zahăr vanilat
2 pliculețe de gelatină
30 g zahăr
100 ml compot de fructe de pădure (mure)
Îți trebuie pentru jeleu:
250 g afine
150 ml compot de mure
50 g zahăr
1 ½ plic de gelatină
Îți trebuie pentru ornat:
200 ml frișcă lichidă
Pregătești blatul așa:
Mixezi albușurile cu un praf de sare, apoi adaugi zahărul și, în final, gălbenușurile zdrobite. Presari făina cernută cu praful de copt și cacaua, amestecând de jos în sus cu o lingură de lemn. Ungi cu unt și tapetezi cu făină o formă cu margine detașabilă, torni aluatul și dai la copt pentru 25 de minute. Blatul copt îl lași să se răcească, apoi îl tai în 2 discuri egale ca grosime.
Pregătești crema așa:
Hidratezi gelatina în 100 ml compot, pentru 10 minute, apoi o încălzești pe baie de aburi și amesteci ușor până se omogenizează. Amesteci iaurtul și gelatina, iar la final pui frișca bătută cu zahărul. Amesteci până se omogenizează compoziția. Așezi inelul pentru tort pe un platou, pui primul disc din blat (în interiorul inelului), îl însiropezi cu compot de mure sau alte fructe, torni jumătate din crema de iaurt, apoi așezi al doilea blat însiropat, presând ușor cu mâna. Torni restul de cremă și introduci platoul în frigider pentru o oră, să se întărească crema.
Pregătești jeleul așa:
Hidratezi gelatina în 100 ml compot pentru 10 minute și procedezi ca în descrierea de mai sus. Pui afinele într-o oală cu zahărul și le lași să clocotească până se topește zahărul. După ce s-au răcit, adaugi gelatina hidratată și încălzită pe baie de aburi și torni jeleul ușor peste crema de iaurt.
Introduci tortul în frigider pentru o oră. Înainte de a desface inelul, treci cu grijă de jur-împrejur cu un cuțit, pentru a dezlipi marginile. Decorezi tortul cu frișcă bătută.

Rețetă de Oana Plăcintă, Suceava

Intră aici, vei descoperi rețeta unui tort cu afine deosebit.

Add Comment