Profiterol cu sos de ciocolată

Profiterolul este un deliciu a cărui faimă a străbătut timpul. Acum vă oferim rețeta de Profiterol cu sos de ciocolată. Profiterolul este o prăjitură de origine franceză și numele ei apare pentru prima dată în romanul „Gargantua” al lui François Rabelais, care pomenea în opera sa despre „profiterolle des indulgences„.

Foto: Profiterol cu sos de ciocolată – Arhivă Burda România

 

Îți trebuie:
250 g făină
250 ml apă
100 g unt
1 praf de sare
5 ouă
Pentru cremă:
250 ml lapte
1 păstaie de vanilie
60 g praf pentru budincă de vanilie sau cu gust de frișcă
2 gălbenușuri
20 g unt
10 căpșuni
Pentru sos și decor:
100 g ciocolată neagră
100 ml smântână pentru frișcă
70 ml lapte integral
câteva căpșuni sau alte fructe pentru decor
Pregătești așa:
Fierbi untul cu apa și sarea, iar când clocotește amestecul, adaugi toată făina deodată și amesteci energic, până obții un aluat. După ce s-a mai răcit compoziția, încorporezi treptat ouăle și amesteci cu mixerul. Pui compoziția într-un poș și faci grămăjoare în tavă, pe hârtie de copt, la distanță unele de altele. Coci 20 de minute, în cuptorul preîncălzit, la foc mediu.
Pentru cremă, amesteci în cratiță gălbenușurile, zahărul și amidonul. Torni laptele fierbinte, în fir subțire și fierbi la foc mic, împreună cu păstaia de vanilie despicată în două, amestecând încontinuu până se îngroașă. Când crema a devenit călduță, scoți păstaia de vanilie, încorporezi untul, iar când s-a răcit, încorporezi căpșunile tăiate cubulețe. Tai câte un căpăcel gogoșelelor de aluat și le umpli cu cremă.
Pentru sos, topești ciocolata în lapte și frișcă lichidă încălzite fără să fiarbă.
Așezi câte 3 gogoșele pe farfurie și le decorezi cu frișcă bătută și cu căpșuni. Torni deasupra sosul de ciocolată, în fire subțiri.

Sfat: Pentru a păstra în deplină siguranță prăjiturile, mai multe zile, este bine să fierbi bucățile de fructe cu puțin zahăr, pentru 1-2 minute, apoi să le încorporezi în cremă, când s-au mai răcorit. Folosește fructe proaspete doar pentru decor!

Rețetă de Maria Liță, Constanța

Intră pe canalul de youtube Practic Bucatarie ca să vezi cum a fost pregătit profiterolul.

Încearcă și desertul de aici.

Add Comment