Foto: Mihai NIcolae – Burda România
Îți trebuie pentru blat:
6 ouă
150 g zahăr
30 g cacao
2 linguri oțet
70 g făină
1 plic praf de copt
Îți trebuie pentru cremă:
4 gălbenușuri
150 g zahăr
100 g făină sau amidon
1 fiolă esență de vanilie
1/2 l lapte
250 g margarină pentru creme
300 g zahăr pudră
2 pliculețe zahăr vanilat
50 g ciocolată de menaj
Pregătești blatul așa: Freci gălbenușurile cu zahărul, apoi adaugi oțetul, cacaua, praful de copt, făina și albușurile bătute spumă tare și dai totul la copt într-o tavă tapetă cu hârtie de copt, unsă în prealabil cu margarină.
Pregătești crema așa: Freci 4 gălbenușuri cu 150 g zahăr, adaugi 100 g făină sau amidon, esența de vanilie și 1/2 l lapte și pui pe foc să fiarbă până se îngroașă. Dai la rece, apoi adaugi în această compoziție margarină frecată spumă cu 100 g zahăr pudră.
Pui crema peste blatul maro, răcit și, peste cremă, pui spuma rezultată din cele 4 albușuri bătute spumă tare cu 200 g zahăr pudră și 2 pliculețe de zahăr vanilat.
Razi ciocolată deasupra, tai prăjitura în bucăți. Dacă dorești, poți presăra bombonele colorate. Dai prăjitura la frigider.
16 porții › Pregătire: 45 minute › COACERE: 45 minute
Rețetă trimisă de Maria Sălciuan, Cluj-Napoca, jud. Cluj
Ești în căutare de rețete rapide pentru dulciuri? Vezi dacă ți-ar fi pe plac rețeta aceasta.