Prăjitură cu lapte și fulgi de cocos

Foto: Mihai Nicolae – Burda Romania

Îți trebuie:
4 ouă
200 ml lapte de cocos
160 g zahăr
120 g făină
120 g amidon
100 ml ulei
1 lingură praf de copt
1 lămâie
1 praf de sare
Îți trebuie pentru decor:
100 g fulgi de cocos
5 linguri zahăr pudră
3 linguri lapte
Pregătești așa:
Bați gălbenușurile împreună cu zahărul și uleiul, până se albesc. Amesteci făina cu amidonul și praful de copt, apoi iei din ea câte 2-3 linguri și pui peste gălbenușuri. Amesteci, adăugând 1/3 din laptele de cocos, apoi zeama și coaja de lămâie, din nou făina, apoi lapte de cocos și tot așa, terminând cu făina. Bați albușurile spumă tare cu praful de sare și le încorporezi ușor în amestecul de mai sus.
Pui compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și dai cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru 40 de minute. Amesteci fulgii de cocos cu zahărul pudră și laptele și întinzi amestecul pe toată suprafața prăjiturii, când aceasta s-a răcit.

Pregătire: 50 minute; Coacere: 40 minute
Rețetă de Felicia Vanea, București

Intră aici și vei descoperi rețeta unei prăjituri bună pentru această perioadă.

Add Comment