Prăjitură cu caise și cacao

În această perioadă găsim caise din belșug. Mai jos vă prezentăm rețeta de Prăjitură cu caise și cacao, un deliciu de vară.
După cum s-a observat sâmburii de caise au forma unei inimi. Se pare că uleiul extras din sâmburi pot proteja inima și celelalte organe vitale. Este bogat în nutrienți, vitamine și minerale, astfel caisa poate fi considerată o fântână a tinereții și sănătății.
Caisele crude conțin potasiu, fosfor, calciu, fier, vitamina A, vitamina C, magneziu, zinc, betacaroten, seleniu, mangan, cupru, vitamina B6, toate sănătoase pentru organismul uman.
Caisele pot fi consumate și în compot, dulcețuri și gemuri, salate cu fructe, în compoziția ganiturilor, tartelor, sau prepararea sosurilor pentru carne. Foarte gustoase sunt caisele uscate, pe care le putem folosi la prepararea de dulciuri sau la fripturi.
Caisul (conform Wikipedia) provine din China de Nord, iar în Europa a fost adus de către romani.

Foto: Prăjitură cu caise și cacao – Arhivă Burda România

 

Îți trebuie:
3 ouă
200 g zahăr
420 g iaurt
150 ml ulei
2 linguri cacao
300 g făină
1 plic praf de copt
1 fiolă esență de migdale sau de vanilie
caise proaspete
ciocolată albă, pentru decor
Pregătești așa:
Mixezi ouăle cu zahărul, până când acesta se dizolvă. Adaugi câte puțin ulei și continui să mixezi până încorporezi, treptat, toată cantitatea. Încorporezi esența, iaurtul, alternând cu făina, pudra de cacao și praful de copt.
Speli caisele, le rupi în două și le scoți sâmburii. Într-o tavă de 20×30 cm, tapetată cu hârtie de copt, torni compoziția și pui în șiruri caisele, cu tăietura în sus. Coci prăjitura în cuptorul preîncălzit, la 180ºC, timp de 35-40 de minute.
După ce s-a răcit, o ornezi cu ciocolată albă, topită la bain-marie. O porționezi cu un cuțit cald, astfel încât fiecare porție să aibă o jumătate de caisă.

Pregătire 25 min.; Coacere 40 min.
Rețetă de Rozalia Ciobanu, Ocna Mureș, jud. Alba

Nu ezita și încearcă și rețeta de aici.

Add Comment