Moșocoarne (colțunași) cu prune

Mai jos vă prezentăm o rețetă de Moșocoarne (colțunași) cu prune. Ce sunt moșocoarnele? Un desert delicios, un preparat tradițional care nu lipsește din nicio casă de pe Valea Barcăului. Este o rețetă veche, păstrată de la bunici și străbunici, foarte gustoasă și mai puțin cunoscută.
Moșocoarnele se poate face cu o umplutură din brânză dulce, cu fructe (în special prune) și care poate fi consumată alături de un pahar cu lapte. Poate fi sub formă de desert, dar și sub formă de aperitiv, preparată fiind cu o umplutură de brânză sărată și mărar. Se pare că denumirea vine de la „moși cu coarne„, datorită modului de împăturire, în colțuri, rezultând un fel de cornițe.

coltunasi

Foto: Moșocoarne cu prune – Arhivă Burda România

 

Îți trebuie:
500 g făină
20 g drojdie
1 praf de sare
1 cană cu apă călduță
3 linguri ulei (unt)
Îți trebuie pentru umplutură:
1 bol cu prune
1 ceașcă zahăr
scorțișoară
Pregătești așa:
Pui într-un vas toate ingredientele și frămânți un aluat omogen, nu prea legat. Îl lași la crescut. Între timp, pregătești umplutura. Cureți prunele de sâmburi, apoi le amesteci cu zahărul și cu scorțișoară. Împarți aluatul în două părți, din care întinzi 2 foi potrivit de groase. Tai foaia în dreptunghiuri, pui cu lingura din umplutură și apoi aduni capetele (ca la poale-n brâu), sigilând bine. Întorci cu gura în jos și le așezi la copt.
Lași aluatul să-și revină și să mai crească puțin, apoi coci moșocoarnele la temperatură potrivită. Când sunt gata rumenite, le scoți, le ungi imediat cu apă călduță, îndulcită și le pui într-un vas. Le acoperi cu un prosop de bucătărie, să rămână moi și pufoase. Le scoți și, când le servești, le presari cu zahăr pudră.

Pregătire: 60 minute; Coacere: 40 minute
Rețetă de Monica Antoniciuc, Galați

Încearcă și rețeta de aici.

Găsești această rețetă în revista Practic în bucătărie. Aceasta poate fi achiziționată de la punctele de vânzare a presei din toată țara, dar și în format electronic, prin intermediul Magzter.

Add Comment