Înghețată cu zmeură și mentă

Este foarte cald afară, iar o înghețată este bine venită. Rețeta propusă, Înghețată cu zmeură și mentă, este foarte ușor de preparat și are un gust deosebit.
Se pare că începutul preparării înghețatei a fost acum două mii de ani în China. Spre deosebire de cea de astăzi era preparată din orez fiert în lapte, cu diferite arome. Pentru a îngheța compoziția era pusă în zăpadă. Mai târziu rețeta acestui desert a fost adus de Marco Polo în Europa și Italia, după care s-a răspândit în toate țările. Pe la 1533 înghețata era foarte scumpă, de aceea de ea profitau doar cei bogați. Prin 1560, un doctor spaniol, Blasius Villa Franca, din Roma, a descoperit că, dacă se pune anumite săruri în zăpadă sau gheață, alimentele se congelează rapid. Astfel, această descoperire a dus la răspândirea înghețatei în toate țările din Europa, profitând de savoarea ei un număr mult mai mare de oameni.
Conform Wikipedia „Înghețata este un desert rece creat din produse lactate, cum ar fi laptele și smântâna, combinate cu asezonare și îndulcitori precum zahărul. Această mixtură este creată încet la rece pentru a preveni formarea cristalelor de gheață, acest lucru rezultând o înghețată neted structurată.„

Foto: Înghețată cu zmeură și mentă, în foi de napolitană – Arhivă Burda România

 

Îți trebuie:
1 cutie praf pentru cremă de cremșnit
750 ml lapte
250 ml frișcă lichidă
300 g zmeură proaspătă
2 foi de napolitană
1 legătură mentă verde
5-6 bezele
Pregătești așa:
Pregătești crema pentru cremșnit cu laptele rece, mixând 3 minute. Într-un alt bol, bați frișca rece. Amesteci crema cu frișca, apoi încorporezi zmeura spălată, scursă și curățată de codițe și menta fin tocată.
Pui o foaie de napolitană într-o tavă și întinzi uniform compoziția, apoi acoperi cu a doua foaie, pe care o presezi ușor. Este bine ca foile să fie așezate cu pătratele mari spre compoziția de înghețată, ca să aibă o mai bună aderență.
Congelezi timp de 8 ore, după care tai porții, pe măsură ce consumi înghețata.

Pregătire 10 min.; Congelare 8 ore
Rețetă de Elena Potra, Bârzava, jud. Arad

Aici găsiți rețeta unui tort de înghețată delicios.

Add Comment