Găluște cu prune

Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Îți trebuie:
1/2 kg cartofi
150 g făină (6 linguri)
750 g prune
2 linguri zahăr tos
300 g pesmet
6 linguri zahăr pudră
2 plicuri zahăr vanilat
4 linguri ulei
1 ou
sare
Pregătești așa:
Fierbi cartofii întregi, îi scurgi de apă și lași la răcit, după care îi cureți de coajă și îi dai pe răzătoarea mare sau prin mașina de tocat carne. Adaugi făina, sare și oul și frămânți. Lași aluatul la rece pentru 15 minute, timp în care scoți sâmburii prunelor și le lași să se scurgă de zeamă.
Umpli prunele cu zahăr, apoi strângi cele două jumătăți. Iei cu lingura din aluat, introduci pruna în aluat și formezi o gălușcă. Pui găluștele la fiert în apă clocotită cu sare. Când se ridică la suprafața apei înseamnă că sunt fierte.
Le scoți din apă, le lași să se scurgă și apoi le tăvălești prin pesmet rumenit în ulei, presari zahăr praf amestecat cu zahăr vanilat. Dacă îți place, poți adăuga și scorțișoară.

Rețetă de Emilia Gurghian, Tg. Mureș

Intră aici și vei găsi rețeta unor găluște mai deosebite.

Add Comment