Brioșe cu afine și ciocolată albă

Brioșe cu afine și ciocolată albă, delicioase, cu un gust delicat și surprinzător, un desert cu care putem impresionat cel mai exigent consumator de dulciuri.
Afinul de cultură – Vaccinium Corymbosum este un arbust fructifer, care se poate planta atât la câmpie, cât și pe deal sau la munte, dacă se aleg soiurile potrivite pentru locație și respectând cerințele lui față de mediu, sol, climă, apă. Afinul este originar din America de Nord, dar treptat a fost cultivat și în multe alte state. La nivel mondial, consumul de afine s-a triplat in ultimii ani, existând posibilitatea să crească și mai mult.
Afinele conțin mai ales fitonutrienți cu proprietăți anti-inflamatoare care stimulează dezvoltarea echilibrată a sistemului nervos și sănătății creierului. Conțin o cantitate mare de vitamina C, care produce efecte benefice pentru sistemul imunitar și nu numai. Sunt bogate în fibre, sunt sănătoase pentru ochi, reduc riscul de cancer, țin sub control nivelul zahărului din sânge. Însă pot exista și efecte adverse: cei care suferă de afecțiuni ale sângelui, trebuie să discute mai întâi cu medicul, pot produce alergii, dar sunt cazuri foarte rare. Afinele își păstrează efectele benefice atât consumate în stare proaspătă, cât și ulterior conservării prin congelare.

Foto: Brioșe cu afine și ciocolată albă – Arhivă Burda România

Îți trebuie:
150 g făină
50 g zahăr brun
1/2 linguriță praf de copt
1 vârf de cuțit de sare
1 ou
50 g unt
100 g afine
75 g ciocolată albă
Pregătești așa:
Tai ciocolata cubulețe cât mai fine. Mixezi într-un bol untul moale împreună cu oul, zahărul și sarea. Adaugi praful de copt cernut împreună cu făina, iar după ce ai omogenizat aluatul, încorporezi ciocolata și afinele, amestecând delicat.
Într-o formă tapetată cu hârtii de copt pentru brioșe, torni compoziție astfel încât să ocupe 2/3 din volumul formelor. Coci brioșele în cuptorul preîncălzit, la foc mediu (180ºC), pentru aproximativ 25 de minute, până se rumenesc ușor.

Pregătire 20 min.; Coacere 25 min.
Rețetă de Maria Liță, Constanța, Constanța

Încearcă și rețeta de brioșe de aici.

Add Comment