Biscuiți cu cacao

Biscuiți cu cacao, un desert cu trei arome plăcut îmbinate. Oferă-i picilor simpatici, la petreceri aniversare!
Biscuitul este un produs alimentar obținut dintr-un aluat dens, afânat pe cale chimică și prezentat sub diferite forme, mai ales plate. Denumirea biscuiților provine din cuvântul latin „bis” – „de două ori” și din franțuzescul „cuit” – „copt”.

Foto: Biscuiți cu cacao – Arhivă Burda România

Îți trebuie:
100 g unt
80 g zahăr pudră cu aromă de vanilie
1 ou
180 g făină
2 linguri cacao
1 vârf de cuțit praf de copt
coaja rasă de la 1 portocală
1 plic cremă de vanilie pentru preparat la rece
300 ml lapte
ciocolată sau zahăr pudră pentru decor
Pregătești așa:
Mixezi untul cu zahărul pudră, apoi adaugi oul, coaja rasă de portocală, pudra de cacao amestecată cu făina și praful de copt. Întinzi o foaie groasă de 5-6 mm și tai rondele, cu un pahar sau alte figurine, cu ajutorul formelor pentru fursecuri.
Așezi rondelele pe hârtie de copt, în tavă. Le coci 15 minute, la foc mediu.
Pregătești crema conform instrucțiunilor de pe plic și unești biscuiții doi câte doi, cu 1 linguriță de cremă. Îi glazurezi cu ciocolată sau îi pudrezi cu zahăr. Îi păstrezi în frigider până la consum.

Pregătire 20 minute; Coacere 30 minute
Rețetă de Lucreția Nemeth, Ocna Mureș, jud. Alba

Add Comment