Clătite cu spanac și iaurt

Clătite cu spanac și iaurt, un deliciu de preparat pe care îl putem servi la micul dejun sau la cină. Spanacul dă clătitelor un gust special.
Acum este perioada în care găsim pe piață spanac proaspăt și alte verdețuri cum ar fi loboda. Frunzele tinere de spanac, spălate delicat, fără să fie strivite, pot fi păstrate proaspete, pentru salată, cel mult o săptămână, în caserole căptușite cu șervete absorbante ușor umezite, în frigider. Caserolele nu trebuie să fie prea adânci, astfel încât frunzele să fie așezate pe cel mult 3-4 straturi. Același lucru este valabil pentru frunzele de rucola, de mangold sau alte frunze verzi pentru salate. Acoperă caserolele astfel pregătite, cu șervet absorbant și cu un capac perforat din loc în loc.
Dacă vrei să congelezi frunze de spanac, spală-le în mai multe ape și opărește-le timp de 1 minut, apoi scurge-le și trece-le rapid prin jet de apă rece. Taie frunzele fâșii, apoi ambalează câte o porție în pungi de plastic groase, pentru congelator. Procedează la fel cu frunzele de lobodă.
Dacă vrei să conservi lobodă pentru ciorbă, spală frunzele, taie-le fâșii, ca pentru ciorbă și călește-le în puțin ulei, până se înmoaie, timp de un minut. Scurge-le și ambalează-le în pungi cu fermoar, dar ai grijă să elimini cât mai mult aer. Congelează porții mici, cât adaugi la o ciorbă.

clatite

Foto: Clătite cu spanac și iaurt – iStock

Ingrediente:
300 g spanac congelat
3 ouă
2 căni făină sau 1 cană făină integrală și 1 cană făină albă
3 căței de usturoi
1 praf de boia dulce afumată
1 legătură pătrunjel fin tocat
sare, piper
iaurt sau lapte bătut
ulei pentru prăjit
telemea rasă, pentru servit
Preparare:
1. Decongelezi spanacul de seara, în frigider, așezându-l într-o strecurătoare, pe un castron, ca să se poată scurge. Dacă este nevoie, îl mărunțești.
2. Mixezi ouăle bătute cu puțină sare, făina, usturoiul zdrobit, boiaua, spanacul și adaugi câte o lingură de lapte bătut, astfel încât să obții o compoziție de consistența unei smântâni groase. Îl lași să se odihnească timp de 15-20 de minute.
3. Încingi o tigaie mică, de 15-16 cm diametru și o ungi cu ulei. Torni câte un polonic din aluatul preparat înainte și înclini rapid tigaia în toate părțile, ca să obții o peliculă uniformă. Coci clătitele pe ambele părți, iar când le scoți, le servești presărate cu telemea, alături de iaurt gras.

Rețetă de Lenuța Vrînceanu, Izvoru, com. Provița, jud. Prahova

Încearcă și rețeta de aici!

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!