Borș de babic și slănină afumată

Borș de babic și slănină afumată, un borș consistent care poate fi servită și în această perioadă călduroasă, la o masă de familie.
Vă prezentăm câteva amănunte despre babic. este un produs bulgăresc, specific zonei Buzăului. Reţeta autentică îşi are originea de sute de ani in sudul Dunării, în comunităţile de grădinari bulgari, iar gustul lui matur l-a cucerit chiar si pe împăratul Napoleon Bonaparte. Ingredientele sale particulare sunt carnea de porc, carnea de vită, boiaua de ardei kapia, sare și cu această compoziție se umple mațul de vită. Carnea se toacă mare, se frămâtă bine, nu înainte de a adăuga codimentrle și se umple mațul, apoi se aplatizează. Este foarte gustos și apreciat nu numai de români dar și de strădini. Se pare că rețeta babicului a fost preparat de o familie de sârbi stabilită la noi în țară.
Babicul și ghiudemul sunt două produse surori importate și adaptate de la sârbi și tătari, care s-au stabilit în țara noastră. Ghiudemul are la bază carne de vită în amestec cu carne de berbecuț, de cal sau de oaie. Este foarte aromat folosindu-se sumac, chimen, și usturoi, piper și sare. Toate aceste ingrediente amestecate se introduc în intestin de vițel. Acest preparat trebuie presat de câteva ori pe zi și se lasă la afumat două-trei săptămâni.

bors

Foto: Borș de babic și slănină afumată – Arhivă City Publishing SRL

Îți trebuie:
2 cepe roșii
1 țelină mică
1 morcov
1 ardei capia
150 g slăninuță afumată
200 g cârnat babic
100 g orez
2 cartofi
1 l borș
pătrunjel
leuștean
sare
Pregătești așa:
Tragi la tigaie slăninuța și cârnații tăiați rondele. Pui la fiert legumele tăiate mărunt. Separat, fierbi cartofii cu orezul. După ce s-au fiert legumele, adaugi slăninuța, babicul, orezul și cartofii.
Separat, fierbi borșul și acrești. Adaugi sare după gust și mai lași să dea un clocot.
Iei oala de pe foc și pui pătrunjelul și leușteanul tocate. Pui capacul și mai lași 5 minute, înainte de a fi servit.

Pregătire: 50 minute; Coacere: 10 minute
Rețetă de Codrin Ursachi, Bacău

Încercați și această rețetă!

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!