Biscuiți râme – desertul copilăriei

Biscuiți râme – desertul copilăriei. Acești biscuiți ne aduc aminte de perioada copilăriei, perioadă în care bunicile noastre ne făceau dulciuri în casă. Erau gustoase, sănătoase și așteptam cu nerăbdare să mâncăm din ele.
Acum parcă timpul zboară, iar bucuria preparării unui desert în casă este din ce în ce mai rară. cu toate astea, mai ales dacă avem copii, e bine să ne facem timp să preparăm ceva dulce. Iată câteva sfaturi de care trebuie să ținem cont.
Făina se cerne întotdeuna înainte de a fi folosită, nu numai pentru curățare, dar mai ales pentru aerare.
– Înainte de a bate albușurile este indicat să fie ținute câteva ore la rece. La început se bat mai încet, apoi din ce în ce mai repede până când sunt bine întărite.
Lămâile uscate își revin, dacă se țin 24 de ore în apă rece, care se schimbă de câteva ori.
Bicarbonatul sau praful de copt folosit la prăjituri se vor dizolva în puțin rom, lapte sau zeamă de lămâie.
Amoniacul alimentar se dizolvă într-o lingură de lapte înainte de a fi pus în compoziție.
– Cele mai multe prăjituri se scot din forme înainte de a se răci, dar se recomandă să se taie când sunt aproape reci.

biscuiti

Foto: Biscuiți râme – desertul copilăriei – Arhivă City Publishing SRL

Ingrediente:
6 ouă
250-300 g zahăr pudră
7 linguri de grăsime (3 de untură și 4 de unt sau margarină, ambele în stare solidă)
100 ml lichid (50 ml apă, 50 ml lapte)
esențe, coajă de citrice, sare
făină cât cuprinde, pentru o cocă bună de modelat
zahăr pudră pentru decor
Preparare:
Ingredientele lichide se bat cu mixerul, până la omogenizare, apoi se adaugă zahărul pudră și se amestecă bine. Amestecând cu mâna, adăugăm treptat solidele și mirodeniile.
Este indicat să dăm coca la rece pentru o oră și să o lucrăm apoi foarte rapid, pentru o coacere frumoasă.
Punem bucăți de aluat în mașina de tocat și facem biscuiți pe care îi așezăm în tavă, pe hârtie de copt sau pe tava unsă și tapetată cu făină. Îi coacem la foc mediu, 20 de minute. Fierbinți, îi trecem prin zahăr pudră.

Rețeta de Carmen Panfiloiu, Mătăsari, jud. Gorj

Încearcă și rețeta aceasta!

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!