Tort ardelenesc delicios

Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Îți trebuie:
300 g carne de porc tocată
2-3 cepe tocate mărunt
1 ou
sare, piper
paprika (după gust, dulce sau iute)
mărar
1 varză nouă
3-4 cartofi
200 g cârnați afumați de porc
3-4 ouă
2-3 linguri de smântână
ulei
Pregătești așa:
Carnea tocată o înăbuși în puțin ulei, împreună cu ceapa tocată mărunt. Continui cam 10 minute. Iei vasul de pe foc și lași la răcit. După aceea, amesteci bine cu oul, sare, piper, paprika, după gust și puțin mărar verde tocat fin. Cureți varza, o tai în patru și o așezi într-un vas cu apă rece și 1 lingură de sare. Lași varza așa pentru 15 minute, pentru eliminarea impurităților. O scurgi apoi bine, o toci subțire și o înăbuși și pe ea în foarte puțin ulei încins, pentru 5-10 minute.
Fierbi cartofii, curățați și tăiați în sferturi, în apă clocotită cu puțină sare. Scurgi bine cartofii, îi zdrobești și adaugi câte puțină zeamă de la fiert, pentru a obține un piure pufos. Tai cârnăciorii și îi înăbuși foarte puțin și pe ei, tot în puțin ulei.
Într-un vas de Jena, așezi un rând de varză călită, amestecată și ea cu puțin mărar verde tocat fin, apoi un rând de carne călită cu ceapă, iar la final așezi un strat de piure. Urmează un strat de cârnați înăbușiți puțin, apoi ultimul strat de varză călită. Torni deasupra tăvii un amestec din 3-4 ouă bătute spumă, împreună cu 2-3 linguri de smântână și introduci tava în cuptorul deja încins, pentru 10-15 minute.
Servești tortul delicios fierbinte, tăiat în bucăți pătrate, alături de un platou cu murături asortate și, bineînțeles, cu un mic păhărel cu palincă. Dacă preparatul e servit la prânz, ca fel principal, îl consumi ca atare. Seara însă, obligatoriu servești o salată de crudități, pentru eliminarea grăsimilor din organism.

Pregătire: 60 minute; Coacere: 15 minute
Rețetă de Ștefania Răduță, București

Nu ezita, intră aici și vei descoperi o rețetă delicioasă!

Add Comment