Tartă rustică cu ciuperci de pădure

Tartă rustică cu ciuperci de pădure, o tartă bogată în verdețuri, delicioasă, consistentă și cu un gust deosebit.

tarta

Foto: Tartă rustică cu ciuperci de pădure – Arhivă City Publishing SRL

Îți trebuie pentru aluat:
1 ½ cană făină albă
125 g unt 80% grăsime
½ linguriță de sare
1 praf de zahăr
1/3 cană apă rece ca gheața
Pentru umplutură:
600 g ciuperci de pădure
1 ceapă galbenă de mărime mare
sare roz de Himalaya, după gust
piper negru proaspăt măcinat, după gust
2 linguri ulei de măsline
1 legătură pătrunjel verde
½ lingură mărar verde tocat mărunt
½ linguriță cimbru uscat
125 g brânză cu mucegai albastru
1 ou
Pregătești așa:
1 Răcești apă în congelator, astfel încât, atunci când începi să pregătești aluatul, să ai toate ingredientele gata de amestecat. Păstrezi untul în frigider până în ultimul moment.
2 Într‑un vas încăpător, pui făina, sarea și zahărul și amesteci bine. Eu folosesc ca măsură o cană de 300 ml. Tai untul rece cubulețe și, cu mâna, pregătești firimituri de aluat fraged. Torni apa rece, de la congelator, în mijlocul ingredientelor și frămânți un aluat omogen, ușor lipicios. Îl învelești în folie de plastic și îl răcești în frigider, pentru 1 oră.
3 Pentru umplutură, tai ciupercile mărunt sau, dacă folosești ciuperci congelate, le scoți din congelator din timp, ca să fie dezghețate. Călești ceapa tocată mărunt, în uleiul de măsline, pentru 1 minut. Răstorni peste ceapă ciupercile de pădure și lași totul la călit, până când se evaporă apa lăsată de ciuperci. Presari sare și piper după gust și amesteci totul cu cimbrul uscat, mărarul verde și pătrunjelul verde, tocate mărunt. Lași compoziția să se răcorească.
4 Încingi cuptorul la 180ºC și tapetezi cu hârtie de copt o tavă mare de aragaz. Întinzi aluatul sub forma unui disc subțire. În mijlocul aluatului pui umplutura de ciuperci, iar din loc în loc presari cubulețe de brânză cu mucegai albastru. Este important să lași 2‑5 cm din marginea aluatului liberă. Aduci această margine peste umplutură. Bați oul cu puțină apă rece și ungi marginile tartei. Presari puțin susan negru.
5 Coci tarta 25 de minute sau până când a căpătat o nuanță aurie. Servești tarta caldă sau rece, după preferință. Este la fel de bună simplă sau cu salată alături.

Rețetă de Oana Bîrgăoanu, Lunca Câlnicului, jud. Brașov

Încearcă și rețeta Tarta morarului cu ierburi de Provence.

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!