Rețetă trimisă de Marta Rusu, loc. Voitinel, jud. Suceava
4 porții
Pregătire: 20 minute
Coacere: 30 minute
Îți trebuie:
- 225 g aluat de foi
- 1/2 gulie
- 2 morcovi
- 175 g broccoli
- 1 lingură unt
- 200 ml lapte
- 100 g mazăre
- 200 g cremă de brânză cu verdeață
- 1 ou
- sare
- piper
- 2 linguri muștar
- 1 lingură suc de lămâie
- 1 lingură tarhon
Pregătești așa:
Decongelezi aluatul. Călești 6 minute morcovii și gulia. După 2 minute adaugi broccoli și mazărea. Adaugi 100 g cremă de brânză amestecată cu ou, sare și piper. Întinzi aluatul și așezi deasupra legume. Rulezi în prosop și lipești marginile. Coci 30 minute. Restul de brânză o topești în lapte. Adaugi muștar, suc de lămâie, sare, piper și tarhon. Ștrudelul îl tai felii și îl servești cu sos.