Salată de țelină cu mere și măsline

Vă oferim rețeta de Salată de țelină cu mere și măsline foarte ușor și rapid de preparat, care poate fi consumată la prânz, dar și la cină, fiind consistentă și sănătoasă.
Muștarul este răspândit în întreaga lume, este unul dintre condimentele cele mai populare. Se pare că este originar din Egiptul Antic. Egiptenii mâncau semințele de muștar, mestecându-le o dată cu bucățile de carne. Dar romanii au fost cei care s-au gândit să îl folosească frecvent ca ingredient culinar. În acea perioadă muștarul este folosit și ca medicament pentru tratarea mușcăturilor de șarpe, a febrei musculare sau a ciumei.
Romanii apreciau o băutură de suc de struguri, nefermentată, în care țineau semințe de muștar. Această băutură era muștul și se pare că de la denumirea ei provine cuvântul muștar.
În prezent, Canada este cea mai mare producătoare de semințe de muștar. Există mai multe sortimente de muștar: muștar dulce (din boabe deschise la culoare); muștar mediu iute (din amestec de boabe deschise și închise la culoare); muștar iute preparat din boabe maronii; muștarul Colman foarte fin și iute și muștar bavarez pentru care se folosește și zahăr caramelizat.

salata

Foto: Salată de țelină cu mere și măsline – Arhivă Burda România

 

Îți trebuie:
1 țelină mare
2 ouă
2 mere
50 ml ulei
1 linguriță muștar
50 g măsline negre
50 g iaurt sau smântână
1 gogoșar
2 morcovi
1/2 lămâie
sare, piper

Pregătești așa:
Faci o maioneză dintr-un gălbenuș crud, unul fiert, muștar, puținâ sare și piper. Încorporezi treptat uleiul, apoi acrești cu iaurtul și zeamă de lămâie, după gust.
Cureți și dai pe răzătoarea mare țelina. Decojești merele și le tai în felii subțiri. Tai gogoșarii și măslinele în fâșii, îndepărtând sâmburii.
Amesteci bine maioneza cu ingredientele solide și consumi salata după ce ai păstrat-o la rece 10 minute.

Pregătire 20 minute
Rețetă de Ioana Preda, București

Încearcă rețeta de aici.

Add Comment