Rulade de dovlecei și vinete, la pachet

Foto: Mihai Nicolae

 

 

 

Rulade de dovlecei și vinete, la pachet

Rețetă de Elena Potra, com. Bârzava, jud. Arad

Preț: 10 lei-4 porții

Pregătire: 40 minute

Coacere: 40 minute

Îți trebuie pentru umplutură: 1 vânătă, 1 dovlecel, 100 g păstăi de fasole, 100 g mazăre boabe, 100 g ciuperci, 1 ou, 1 ceapă roșie, 3 căței de usturoi, mărar și pătrunjel tocat, 2 linguri ulei, sare, piper

Îți trebuie pentru aluat: 150 g făină, 1 praf de sare, 1 lingură ulei, 1 linguriță oțet

Pregătești aluatul așa: Într-un castronaș pui făina și faci la mijloc o gropiță. Amesteci puțină apă cu oțetul, sarea și uleiul (opțional 1 ou) și frămânți un aluat pe care-l lași la rece, până pregătești rulourile.

Pregătești umplutura așa: Cureți dovlecelul și vânăta și le tai felii subțiri, pe lungime. Le prăjești în ulei un minut (sau le frigi pe grătar) și le lași să se răcească pe un șervet absorbant, pentru a nu rămâne grase. În uleiul rămas călești ceapa și usturoiul tocate, adaugi fasolea păstăi și mazărea boabe, ciupercile și le călești sub capac 5 minute. Adaugi verdeața tocată și oul, pentru a se lega mai bine compoziția. Cu o lingură iei din acest amestec și pui pe fiecare felie de dovlecel și vânătă și rulezi. Din aluat faci atâtea biluțe câte rulouri ai făcut. Întinzi fiecare bilă cu sucitorul, pui un rulou și aduni aluatul în jurul lui, obținând pachețele. Le așezi apoi într-o tavă unsă cu ulei și le dai la cuptorul încins, până devin aurii. Servești rulourile calde sau reci. Sunt bune și ca mic dejun sau pe post de aperitive la o masă festivă.

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!