Plăcintă cu legume

Foto: Mihai Nicolae – Burda Romania

Îți trebuie:
1 vânătă
1 dovlecel
1 legătură ceapă verde
1 ardei gras
1 lingură unt
2 linguri pesmet
ulei
sare
piper
Îți trebuie pentru cremă:
3 ouă
100 g brânză mai nesărată
200 g smântână
1 legătură pătrunjel verde
Pregătești așa:
Tai ceapa mai mare și o călești în ulei. Separat, tai vânăta felii, pe lungime și le rumenești în ulei împreună cu dovlecelul tăiat rondele.
Între timp, bați bine ouăle cu pătrunjelul tocat și adaugi sare și piper. Adaugi brânza dată pe răzătoarea mică și smântâna. Ungi cu unt o formă termorezistentă și o tapetezi cu pesmet. Torni câteva linguri din crema de ouă. Așezi apoi ceapa și feliile de vânătă scurse bine de ulei. Pui un strat generos de cremă, după care așezi dovlecelul. Apoi așezi ardeiul tăiat fâșii. Presari ceapa tocată și acoperi cu restul de cremă. Lași la cuptor aproximativ 30 de minute.
După ce s-a răcit bine, tai plăcinta în pătrate potrivite.

Pregătire: 35 minute; Coacere: 30 minute
Rețetă de Maria Giurgiu Șerban, Medgidia, jud. Constanța

Încearcă și rețeta de aici.

Add Comment