Pizza împăturită – calzone –

Rețetă propusă de Practic în bucătărie

Foto: Practic în bucătărie, Mihai Nicolae

Foto: Practic în bucătărie, Mihai Nicolae

6 porții
Pregătire: 35 minute
Coacere: 45 minute

Îți trebuie pentru blat:

  • 1/2 cană apă
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 2 căni făină
  • 1 linguriță sare
  • 1/2 linguriță zahăr
  • 1 linguriță drojdie uscată

Îți trebuie pentru umplutură:

  • 150 g brânză telemea
  • 150 g cașcaval ras
  • 150 g brânză gorgonzola
  • 100 g salam uscat
  • 100 g kaizer
  • 2 gălbenușuri
  • măsline verzi fără sâmburi
  • 2 linguri bulion
  • 1/2 ardei roșu
  • 1/2 ardei galben
  • sare
  • piper
  • busuioc uscat

Pregătești așa:
Amesteci toate ingredientele pentru aluat și-l frămânți bine. Îl lași la dospit 15-20 de minute. Pe un tocător tai bucăți mici: salamul uscat, kaizer-ul și brânza gorgonzola. Dai brânza telemea pe răzătoarea mare.
Într-un bol amesteci brânzeturile cu bulion și gălbenușurile. Cureți de semințe ardeii, îi speli și îi tai fideluță. Presari făină pe masa de bucătărie, întinzi aluatul cu ajutorul unui sucitor și întinzi în mijloc compoziția de brânză, pui salamul uscat, kaizer-ul, măslinele verzi fără sâmburi și împăturești aluatul. Dai pizza la cuptor, într-o tavă unsă cu ulei pentru 35-40 de minute.

Add Comment