Pizza cu tofu

Preparatul de mai jos, Pizza cu tofu, este foarte ușor de preparat și în mod sigur apreciată de întreaga familie.
Să vedem care este istoricul pizzei. Pizza așa cum o știm noi astăzi a apărut după secolul al XVI-lea, dar cuvântul în sine este mult mai vechi: el apare pentru prima dată într-un document în anul 997, apoi în alte documente medievale din Italia centrală și de sud. Precursorul pizzei a fost, probabil, focaccia, o altă specialitate italiană sub forma unei pâini turtite pe care romanii antici o numeau panis focacius.
Cea mai cunoscută pizza este Margherita, despre care se spune că a fost creată în 1889 de către napoletanul Raffaele Esposito, cu ocazia vizitei cuplului regal la Napoli, când a creat o pizza folosind culorile steagului italian: roșu (roșii), alb (mozzarella) și verede (busuioc).

pizza

Foto: Pizza cu tofu – Arhivă Burda România

 

Îți trebuie:
2 gogoșari
1-2 ardei grași galbeni
100 g tofu
2-3 fire ceapă verde
2 linguri ulei de măsline
2 lingurițe cimbru n mărar
Îți trebuie pentru aluat:
200 g margarină
300 g făină
150 ml apă caldă
¼ linguriță sare.
Pregătești așa:
Din făină, apă și sare frămânți un aluat omogen. Întinzi din el o foaie potrivit de groasă, o ungi cu margarină și o pliezi. Lași aluatul la rece 1 oră, după care îl întinzi din nou în foaie. Cu ajutorul unui pahar, tai cercuri, pe care le așezi într-o tavă neunsă.
Ungi fiecare cerc cu ulei de măsline amestecat cu cimbru și mărar tocat fin. Deasupra așezi câte o rondea de gogoșar, cubulețe de ardei gras, tofu și puțină ceapă. Dai tava la cuptor, la foc moderat, pentru 20-30 de minute.

Rețetă de Voichița-Octavia Popescu, Bistrița, jud. Bistrița Năsăud

Încearcă și varianta de pizza de aici.

Găsești această rețetă în revista Practic în bucătărie. Aceasta poate fi achiziționată de la punctele de vânzare a presei din toată țara, dar și în format electronic, prin intermediul Magzter.

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!