Pâine de brânză cu salată

Pâine de brânză cu salată, o rețetă de „pâine„ mai altfel, pe care o putem folosi pentru diferite aperitive cu cremă sau la o simplă salată care devine o salată specială. Vom folosi pentru rețetă cașcaval sau mozzarella care vor da consistență și gust acestui preparat pe care vi-l recomandăm.
Cu toate că mozzarella este foarte bună în diferite preparate ca de exemplu: musaca, budinci cu legume, pizza, salate, etc., este foarte sănătoasă consumată cu roșii, peste care se picură puțin ulei de măsline. Este o modalitate de a reduce riscul de atac de cord, accident vascular cerebral, dar este o mâncare foarte bună în diete.
Este ideală pentru sănătatea și frumusețea noastră. Vitamina A, pe care o conține mozzarela, este importantă pentru piele și ochi, vitaminele din grupul B, pe care le conține de asemenea, sunt necesare pentru starea de sănătate a sistemului nervos, iar vitamina D este benefică pentru țesutului osos. Se pare că mozzarella este astăzi la modă, de aceea au apărut noi tipuri, pentru toate gusturile, pentru toate ocaziile, conținând substanțe nutritive vitale.

paine

Foto: Pâine de brânză cu salată – Arhivă Burda România

Îți trebuie:
100 g caşcaval sau mozzarella
2 ouă
500 g roşii
1/2 ceapă
100 g paste tip tasche
100 g măsline
20 ml ulei de măsline
1 vârf de cuțit ierburi de Provence
busuioc pentru decor
sare
Pregătești așa:
Freci gălbenuşurile cu sare, apoi adaugi caşcavalul ras şi omogenizezi. Bați albuşurile spumă tare cu mixerul, apoi adaugi gălbenuşurile și amesteci uşor. Torni compoziţia într-o formă tapetată cu hârtie şi o coci în cuptorul preîncălzit, 15 minute. O desprinzi de hârtie și o tai în 4 fâşii egale.
Pentru salată, roşiile spălate și tăiate felii, măslinele, taschele fierte al dente şi răcite, ierburile de Provence, sare şi ulei de măsline. Decorezi cu frunze de busuioc.

Rețetă de Elena Negoescu, Mioveni, jud. Argeș

Încearcă rețeta de aici.

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!