Pâine cu spanac și dovleac

Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Îți trebuie pentru aluatul cu dovleac:
250 g făină
¾ linguriță drojdie uscată
¾ linguriță sare
2 lingurițe zahăr
200 g piure de dovleac de consistență medie
1 lingură ulei
Îți trebuie pentru aluatul cu spanac:
250 g făină
¾ linguriță drojdie uscată
¾ linguriță sare
100 g spanac mărunțit în blender
2 lingurițe zahăr
50 ml apă
1 lingură ulei
Pregătești aluatul cu dovleac așa:
Într-un castron, amesteci toate ingredientele uscate. Încălzești puțin piureul de dovleac (subțiat cu puțină apă) și îl răstorni peste componentele uscate. Adaugi lingura de ulei și omogenizezi.
Pregătești aluatul cu spanac așa:
Amesteci toate ingredientele uscate, apoi adaugi spanacul (după ce a fost decongelat și fiert puțin, îl scurgi de apă și îl introduci în blender). Adaugi și uleiul și omogenizezi.
Cele două aluaturi le lași într-un loc cald timp de 2 ore. Apoi fiecare aluat îl întinzi într-un sul de 40-45 cm lungime. Împletești cele două aluaturi și le pui într-o tavă unsă cu unt.
Lași aluatul să mai crească jumătate de oră, apoi îl ungi cu ou și presari deasupra susan. Introduci pâinea în cuptorul preîncălzit și o lași timp de 40 de minute la 180 grade Celsius.

Pregătire: 50 minute; Coacere: 40 minute
Rețetă de Alina Văcaru, Iași

Intră aici și încearcă și această rețetă.

Add Comment