Învârtită cu ghiveci

Rulada cu ghiveci, pe care o numim Învârtită cu ghiveci, este una dintre multele rețete la care se folosește aluat, în special foitaj.
Se povestește că în Franța, în secolul al XVII-lea, într-o patiserie aflată într-o comună din nord-estul țării, tânărul ucenic al patiserului din localitate ar fi vrut să prepare o pâine mai hrănitoare pentru tatăl său bolnav. A turtit cu pumnul o bucată de aluat, a pus în mijloc o bucată de unt, a împăturit în patru coca și a turtit-o din nou, cu lovituri de pumn. Surpriză! După ce a pus-o la dospit, a copt-o împreună cu alte pâini și mare i-a fost mirarea, când a văzut că pâinea lui a crescut de două ori mai înaltă decât celelalte pâini.

Foto: Învârtită cu ghiveci – iStock

 

Îți trebuie pentru aluat:
250 g făină
200 g unt
200 ml smântână
sare
Îți trebuie pentru umplutură:
1 ceapă
1 vânătă mică
1 dovlecel
1/4 varză
2 ardei grași
100 g parmezan
2 linguri pesmet
ulei
sare și piper
Pentru servire:
smântână
parmezan
Preparare aluat:
Se amestecă făina cu untul, smântâna și un praf de sare. Se frământă, se întinde o foaie subțire, se împachetează și se dă la frigider 25 min.
Preparare umplutură:
Se taie julien ceapa, vânăta se taie cubulețe, la fel și dovlecelul. Se toacă varza și se călesc toate în ulei; după ce s-au rumenit, se adaugă o cană cu apă, sare, piper și se lasă să scadă la foc iute. Se adaugă ardeii grași copți pe grătar și tocați, parmezan și 2 linguri pesmet. Se întinde o foaie de aluat groasă de 2 cm, se pune umplutura și se rulează. Se așază într-o formă rotundă și se dă la cuptor.
Se servește caldă, cu sos de smântână și presărată cu parmezan ras.

Rețetă de Sandu Deușan, loc. Luna de Jos, jud. Cluj

Încearcă și rețeta de aici.

Găsești această rețetă în revista Practic în bucătărie. Aceasta poate fi achiziționată de la punctele de vânzare a presei din toată țara, dar și în format electronic, prin intermediul Magzter.

Add Comment